Un băieţel de un an și o fetiță de 2 ani și jumătate din Buzău au ars de vii în casă. Mama lor nu se afla cu ei în momentul tragediei
Un băieţel de un an și o fetiță de 2 ani și jumătate din Buzău au ars de vii în casă. Mama lor nu se afla cu ei în momentul tragediei
Doi copii au avut parte de un sfârşit tragic. Micuţii au ars de vii în casa cuprinsă de flăcări. Mama lor ieşise din locuinţă, iar când a văzut fumul gros a venit într-un suflet.
Când a încercat să intre în cameră, a fost prea târziu. Limbile de foc năpădiseră deja întreaga încăpere, iar copiii nu au mai putut fi salvaţi de femeia disperată.
Au murit sub privirile disperate ale mamei care nu i-a putut salva
Dubla tragedie a avut loc în satul Sîrbești, din comuna buzoiană Vintilă Vodă.
Mama copiilor nu avea mutație în comuna Vintilă Vodă, dar Primăria și localnicii o mai ajutau cum puteau, de câte ori aveau ocazia.
Potrivit ISU Buzău, incendiul a izbucnit la o locuință de pe raza localității Sîrbești, comuna Vintilă Vodă. Pentru stingerea acestuia au intervinit angajați ai Punctului de Lucru Beceni și ai Detașamentului de Pompieri Buzău. În urma incendiului au rezultat două victime, ambele decedate. Este vorba de un
Comentarii
Trimiteți un comentariu