În ce magazine poți folosi cardurile sociale de 250 lei

În ce magazine poți folosi cardurile sociale de 250 lei

În contextul scumpirilor din România, statul român a decis să sară în ajutorul oamenilor.
Astfel, oferă un card cu 250 de lei, alimentat o dată la două luni, cu ajutorul căruia pot fi cumparate alimente.

Află ce magazine sunt implicate în proiect și de unde poți face cumpărături.
Ajutor social pentru mâncare

Ajutorul de mâncare ajunge deja la 12.000 de români. A început alimentarea voucherelor sociale cu prima tranșă de 250 de lei, bani ce vor fi folosiți pentru achiziționarea unor alimente sau mese calde, in contextul în care prețul acestora a crescut semnificativ. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că aceste carduri sociale au fost deja alimentate, încă de luni.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:

1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului)

2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română

3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor (pentru tranșele 2, 3 și 4 încărcarea se face automat, procesul decurgând cursiv).

Până la sfârșitul acestei săptămâni, aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, care se încarcă pe măsură ce sunt distribuite.

Sunt eligibili acestui proiect peste 2.500.000 de români, iar banii vor ajunge la 500.000 dintre aceștia până la data de 1 Iulie. Din nefericire, nu toate magazinele au acceptat să facă parte din acest proiect, dar cert este că un număr mare de unități comerciale au acceptat să stea la dispoziția românilor. Mai exact, ai la dispoziție 24.400 de magazine, restaurante care comercializează Mancare.

Comentarii