Ce Este Linia Care S-A Văzut Pe Cer Sâmbătă Noapte. A Fost Vizibilă Din Aproape Toate Orașele României

Ce Este Linia Care S-A Văzut Pe Cer Sâmbătă Noapte. A Fost Vizibilă Din Aproape Toate Orașele României

Linia care s-a văzut pe cer sâmbătă noapte a oferit un spectacol de zile mari, dar a și pus, în același timp, mintea tuturor la încercare.

Fenomenul mai puțin obișnuit a stârnit reacții în lanț, deoarece nimeni nu știa ce reprezintă, de fapt, linia luminoasă.

Linia care s-a văzut pe cer sâmbătă noapte nu este nimic altceva decât imaginea sateliților lui Elon Mask.

Sateliții Starlink au rolul de a furniza o conexiune rapidă la serviciile de Internet, iar, în România, serviciul a devenit disponibil începând cu luna aprilie a anului curent, conform ziare.com.

Linia care s-a văzut pe cer sâmbătă noapte a putut fi observată din mai multe orașe ale țării
Sateliții Starlink, ce s-au văzut sâmbătă seară, nu reprezintă singurii sateliți pe care Elon Musk i-a lansat în spațiu.

Miliardarul vrea ca numărul lor să fie de ordinul miilor și, atunci când acest lucru va avea loc, vor putea fi observați sub forma unei rețele ce va acoperi, în totalitate, suprafața pământului, la peste 500 de kilometri înălțime.

Serviciile comerciale Starlink sunt acum live și disponibile în România începând de ieri, 7 aprilie.

Utilizatorii din România se pot aștepta la viteze de date între 100 Mb/s și 200 Mb/s cu latență de 20ms în majoritatea locațiilor”, a anunțat Eduard Lucian Lovin, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Românii, speriați de imaginea sateliților lui Elon Musk

Deși sateliții Starlink nu fac nimic altceva decât să ne ofere o viteză mai mare pentru a putea naviga pe Internet, nu puține au fost persoanele care s-au speriat de înfățișarea lor.

Unii au crezut că sunt stele, alții au crezut că sunt OZN-uri, iar alții, amuzându-se pe seama lor, au declarat că Moș Crăciun și-a luat sania și a venit mai devreme.

„Nu a existat niciun zgomot. Nu sunau ca niște avioane, ci erau într-o linie dreaptă perfectă, o serie de lumini asemănătoare stelelor care călătoreau prin cer.

A fost cu adevărat ciudată”, a fost reacția unuia dintre internauți, conform a1.ro.

Comentarii